Persoane interesate
luni, 11 iunie 2012
Beautiful Blogger Award
Bună ziua dragele mele,
Săptămâna trecută a fost una foarte frumoasă deoarece am primit 2 premii tip Blogger Award dintre care pe unul l-am onorat şi iată că a venit timpul şi celui de-al doilea.
Cel de-al doilea se numeste Beautiful Blogger Award .
Ca şi în cazul celuilalt premiu trebuie să respect anumite reguli. Acestea sunt:
1.Mulţumeşte persoanei care te-a nominalizat cu link către ea.
Aceasta nici nu ar fi trebuit să fie o regulă deoarece nu am cum să nu le mulţumesc persoanelor care se gândesc la mine şi pe deasupra îmi oferă şi un premiu. Bucuria e şi mai mare mai ales că vine din partea unor persoane pe care le apreciez. Mulţumesc din suflet Alina, Diana şi Cătălina pentru atenţia pe care mi-o acordaţi.
2.Spune de unde ţi-a venit ideea să îţi creezi un blog şi ce te determină să continui.
Mi-am creat acest blog din dorinţa de comunicare iar ceea ce mă determină să continui e plăcerea cu care am început să lucrez la fiecare postare şi persoanele deosebite pe care am avut ocazia să le descopăr până acum.
3.Descrie pe scurt o zi obişnuită din viaţa ta.
Mă trezesc în jurul orei 9-10 dimineaţa, iau micul-dejun, verific e-mail-urile şi noile postări de pe blog. După ce termin de făcut curăţenie îmi pregătesc postarea iar dacă timpul îmi permite ies la plimbare cu iubitul meu. Ziua se termină în mod obligatoriu în faţa laptopului vizionând un episod din serialul House M.D. Bineînţeles că nu toate zilele seamănă între ele....de ex , de vreo câteva săptămâni cel mai mult timp mi-l petrec în grădina iubitului meu sau în natură ( cules de muguri de brad pentru sirop, flori de soc pentru socată sau ceai etc) deoarece ador să lucrez în natură.
4.Cea mai bună colaborare a ta cu un alt blogger.
Până în acest moment nu am avut nici o colaborare dar mi-ar plăcea ca pe viitor să am o colaborare.
5.Cea mai " urâtă" colaborare cu un alt blogger.
Din fericire nu am avut astfel de experienţe şi sper să nu fie nevoie să am ce povesti la acest capitol.
6. Explică pe scurt ce înseamnă pentru tine blogul pe care îl deţii.
Pentru mine blogul este o parte din mine, o adevărată pasiune!!!
7. Acordă " Beautiful Blogger Award" cel puţin la 5 bloggeri.
http://pretuindviata.blogspot.ro/
http://elenabanciu.wordpress.com/
http://fracess.blogspot.ro/
http://vintagelooksimona.blogspot.ro/
http://krmenslife.blogspot.ro/
http://alexys-doll.blogspot.ro/
http://valentinabucur.blogspot.ro/
http://www.juliet.ro/
http://light-blonde.blogspot.ro/
http://tomaaurora.blogspot.ro/
http://sweet-moms.blogspot.ro/
http://albastruintens.blogspot.ro/
Bineînţeles că lista poate continua deoarece îmi este foarte greu să nominalizez. Vă pup şi sper că v-au plăcut răspunsurile mele!!!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Esti o scumpa!Multumesc pentru premiu!
RăspundețiȘtergereSi tu la fel...cu mare drag ti l-am oferit!!!
ȘtergereCongrats!!!!!
RăspundețiȘtergerehttp://estilohedonico.blogspot.pt/
xoxo
Thanks!!!
Ștergeremultumesc frumos,esti o draguta :*
RăspundețiȘtergere