Persoane interesate

luni, 16 iulie 2012

Acneea



Hello,


        În urmă cu ceva timp vă spuneam că am făcut o comandă pe elefant.ro  şi mi-am ales 2 cărţi. Astăzi o să vă povestesc un pic despre una dintre ele, şi anume Acneea de Elizabeth Holmes.
         Acneea este o afecţiune extrem de răspândită pretutindeni în lume- se estimează că peste 80% din oameni suferă de acnee la un moment dat. Nu este o boală gravă, dar poate avea efecte fizice şi emoţionale devastatoare asupra celui suferind. Pe de altă parte, este relativ greu de tratat.
       Cartea de faţă îşi propune să explice ce este acneea şi să prezinte opţiunile pe care le are cel care suferă de acnee: se poate trata singur- prin dietă, exerciţii fizice, eliminarea factorilor de stres, folosirea unor plante şi substanţe natrale; sau se poate îndrepta către terapiile naturiste , care sunt însoţite de efecte adverse şi care pot fi folosite cu succes în tratamentul acestei afecţiuni.



   Eu consider că am făcut o alegere bună, deoarece am aflat multe lucruri interesante pe care nu le ştiam despre acnee şi modalităţi de tratare ale acesteia. Pentru a vă convinge şi pe voi , o să vă prezint cuprinsul cărţii pentru a vă forma o primă impresie.

CUPRINS
     Capitolul 1 Ce este acneea?
            Definirea tipurilor de acnee
            Cum şi unde se formează acneea
            Cine poate avea acnee
            Căutarea unui ajutor

    Capitolul 2 Pielea şi funcţiile sale
             Structura pielii
             Funcţiile pielii

    Capitolul 3 Cauzele şi factorii declanşatori
              Cauzele cunoscute ale acneei
              Factori care pot agrava acneea existentă
              Ce nu cauzează acneea?
 
Capitolul 4 Cum să vă ajutaţi singuri
               Acceptându-vă acneea
               Dieta
               Suplimente
               Exerciţiile fizice
               Cum se tratează stresul
               Somnul
               Curăţarea pielii
               Vindecătorii pielii
               Tratamente făcute în casă

Capitolul 5 Tratamentele medicinei convenţionale
               Acneea uşoară până la moderată
               Acneea moderată până la severă
               Acnees severă

Capitolul 6 Terapiile naturiste şi acneea
              Ce sunt terapiile naturiste?
              Principiile terapiilor naturiste
              De ce optează oamenii pentru terapiile naturiste?
              Importanţa legăturii dintre minte şi corp
              Ce părere au medicii despre terapiile naturiste?
              La ce trebuie să vă aşteptaţi atunci când consultaţi un terapeut naturist
              Criza de vindecare
              Terapiile naturiste funcţionează?
              Categorii, diferenţe şi suprapuneri

Capitolul 7 Tratarea corpului
              Aromaterapia
              Medicina ayurvedică
              Fitoterapia
              Hidroterapia
              Drenajul limfatic manual
              Terapia cu lumină
              Naturopatia
              Nutriterapia

Capitolul 8 Tratarea minţii şi controlul sentimentelor
              Acneea ca metaforă
              Afirmaţiile pozitive
              Autogenia
              Psihoterapia
              Remediile florale
              Hipnoterapia
              Vizualizarea

Capitolul 9 Tratarea forţei vitale
             Acupunctura
             Homeopatia
             Reflexologia

Capitolul 10 Cum să găsiţi şi să alegeţi un terapeut naturist
             Surse locale
             Surse mai vaste de informaţii
             Verificarea la organizaţiile profesionale
             Verificarea formării profesionale şi a calificărilor terapeutului
             Alegerea finală
             Precauţii înţelepte
             Cum trebuie să procedaţi dacă ceva nu merge bine
             Concluzii

     
       Sper că v-am ajutat să vă faceţi o idee despre ceea ce veţi putea citi în această carte. Cartea are 141 de pagini şi poate fi achiziţionată de pe site-ul elefant.ro  . Vă doresc lectură plăcută!!

                                                       V-am pupat!!!!

       

3 comentarii: